Sa le dam credit grecilor?

Problema Greciei este problema clasica dintre un creditor si un indatorat. Creditorul are de recuperat niste bani si indatoratul da din colt in colt. In literatura romana exita clasicul Moromete cu al sau „Ce să-ţi fac eu dacă n-am! De unde să dau?”. Tragedia greaca e o banala poveste de recuperatori … cu anumite circumstante.

Defapt, problema este a creditorilor. Sa le dam credit grecilor? Asta trebuia sa fie o intrebare pe care creditorii trebuiau sa si-o puna in ultimii zeci de ani. Dar nu si-au pus-o. In general „big finance” pare sa se ocupat de orice altceva in afara evaluarii riscului. In regula, cand iei un credit ti se calculeaza un cost de risc, ti se ia o dobanda dar acesta se pare ca este unui calcul din „burta”, sau teoretic ca sa folsesc un termen mai bland. Riscul in lumea financiara e doar un numar si nu e contectat cu nici o realitate. Se iau premii Nobel, se castiga multi bani din analizarea riscurilor, dar in fapt acesta ramane doar un exercitiu teoretic atata timp cat nu ajungi sa platesti pentru un pariu prost. De aia am zis ca este in mod eronat aruncata vina pe Grecia cand defapt vina este este a creditorului. El trebuie sa plateasca asumandu-si calculul eronat facut atunci cand a imprumutat o tara anarhisto-socialista. Dar creditorii sunt „too big to fail”, nu-i asa?

Se mai spune acum ca trebuie sa plateasca cei care au trait peste mijloacele lor. E adevarat, dar mai trebuie sa plateasca si cei ce le-au facilitat acest trai. Relatia creditor-indatorat este complexa. Intotdeauna cand spui „De ce te-ai indatorat mai mult decat produceai?” trebuie sa intrebi „Era de datoria ta sa nu imi dai banii?”. Un om care se duce la banca sa ia cu imprumut nu are niciodata toate informatiile necesare pentru a evalua toate conditiile care l-ar putea face sa ajunga sa nu mai ramburseze imprumutul. El ajunge sa se bazeze si pe interesul direct al creditorului de a isi recupera banii: „Daca imi da banii inseamna da ditamai institutia de creditare a analizat, mi-a facturat, si isi asuma riscul pe care eu il reprezint”. Ambii semnatari ai unui contract de imprumut sunt responsabili si tranzactia se face tocmai fiindca exista aceasta asumare. Acum se incearca demonizarea celor care fac imprumutul ca si cum ar fi niste hoti. In fapt, creditorul este cel care face primul pas neetic, fiindca daca el ar fi evaluat riscul corect ar fi stabilit o dobanda mai mare si poate imprumutul nu ar mai fi fost realizat.

Situatia mondiala in acest moment este ca toti creditorii lacomi sunt fortati din ce in ce mai mult cu asumarea incompetentei proprii. Manipularea e ca in numele capitalismului vina este aruncata pe umerii lenesilor care in loc sa munceasca s-au imprumutat. Lenesi sunt cei care au facut bani usor dand cu imprumut fara sa se gandeasca.

Un articol asemanator a scris Daniel Daianu care noteaza ca statul asistential este o problema locala a fiecarui stat dar criza globala este generata in primul rand de un sistem financiar lipsit de responsabilitate.

« Alba ca zapada la Cotroceni

E vina lui Funeriu »