Au castigat cei de la marginea societatii lor

Acum ca s-a stabilit ca mai mult de 50% din populatie e formata din alcoolici, tigani si prostituate, poate facem si noi legile alea pentru legalizarea prostitutiei si a drogurilor usoare. Nu de alta, dar avem de ajuns din urma Cehia, alta tara profund imorala.

UPDATE:

Pierderea Bucureştiului demonstrează cu totul altceva: o deplasare de mentalitate, tipică pentru mediile urbane în dezvoltare. Societatea urbană a Bucureştiului se deplasează spre stînga. Nu doctrinar, pentru că memoria stîngii sistematizate e dezastrouasă şi încă vie. Din acest motiv, stînga e prizată prin surogate ca PNL, Crin Antonescu şi Sorin Oprescu, adică prin modele care permit alibiuri moderniste sau iluzia independenţei. Tendinţa va continua, tocmai pentru că, în Bucureşti, obişnuinţele se schimbă iar exigenţele cresc rapid, în timp ce electoratul se împrospătează cu o generaţie care nu mai recunoaşte nici măcar lumea anilor ’90. Demonstraţia e ceva mai clară prin comparaţia cu votul mult discutat al diasporei. Românii din afara ţării au votat zdrobitor pentru Traian Băsescu, tocmai pentru că sînt purtătorii unei memorii politice extrem de precise şi încărcate. În mare parte, dislocarea lor e rezultatul nemulţumirii faţă de situaţia economică şi politică internă. Adevărat, şi diaspora e un electorat urban dar un electorat urban adoptat în medii de dezvoltare rapidă, nu un electorat care e rezultatul dezvoltării locale.

Anunțuri

2 comments so far

  1. TomCat on

    „Pierderea Bucureştiului demonstrează cu totul altceva: o deplasare de mentalitate, tipică pentru mediile urbane în dezvoltare..spre stanga”

    Chiar asa sa fie? sau sa conteze semnificativ cei 4 ani in primarie ai lui Videanu, care a fost perceput de bucuresteni drept un primar mult mai slab decat Basescu?

    De ce in Cluj nu s-a facut aceasta deplasare de mentalitate spre stanga?

  2. slugalasisif on

    Mai in gluma, in Cluj, oamenii dupa o extrema dreapta de 10 ani cu Funar ajung mai greu la stanga.

    Eu sunt deacord cu TRU ca Bucurestiul se muta doctrinar spre stanga, fiindca atunci cand ajungi sa castigi ceva, mai pe merit mai din intamplare, iti e foarte greu sa accepti si caderile. Incepi sa te gandesti la calm, la protectie sociala, la aspecte estetice. Te deranjeaza bordurile mai mult decat autostrazile suspendate. Te deranjeaza EBA in loc sa te deranjeze ticalosii fara glorie. Oprescu, Piedone, Vanghelie sunt alesii bucurestenilor. Asta nu e doar urmarea dezamagirii.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: