Memoria politicii liberale, sau mitul lui „n-ai fost acolo”

Istoria isi schimba cursul de cele mai multe ori sub presiunea oamenilor remarcabili si in conjuncturi extraordinare. Evenimentele cruciale contin insa in peisajul care le incheaga, pe langa caracteristici iesite din comun, si elemente aleatorii sau banale. Participarea la o revolutie, de exemplu, aduna atat idealisti, pragmatici cat si simpli bagatori de seama. Mai ales in cazul in care este esuata, sau reusita este discutabila, calitatea de participant la o astfel de manifestare este doar o amintire personala. Ea nu garanteaza in nici un fel identificarea participantilor cu insemnatatea evenimentului istoric. Ceea ce ramane in urma este defapt un reper, un reper comun atat pentru participanti, pentru observatorii contemporani cat si pentru cei intersati ulterior.

Romania a fost marcata, nu destul de demult, de doua astfel de manifestari inabusite sangeros: Revolutia Romana si Piata Universitatii. La aceste evenimente au participat in mod activ un numar infim de oameni in comparatie cu populatia totala a tarii. Chiar si asa, sunt sigur ca majoritatea participantilor nu intelegeau pe deplin schimbarile pe care le cereau. N-a stat nimeni sa le explice in drum spre locul unde si-au pierdut viata ca economia de piata este un model superior celei centralizate, si ca libertatea nu trebuie doar castigata ci trebuie aparata zilnic. Lozincile „jos comunismul” sau „jos cenzura” au fost strigate atunci emotional, dar ceea ce este de neiertat este ca nu au fost reanalizate si intelese post factum. Romania orbecaie de 20 de ani fiindca nu s-a gasit de cuviinta sa se inteleaga, nu neaparat de catre institutiile statului ci de catre fiecare individ, posibilitatile si capcanele noului sistem.

Exista in Romania o categorie aparte de anti-comunisti (in mare parte sustinatori ai PNL) care nu au habar de legile capitalismului, nu au simtul echitatii liberale. Pentru acestia definitia comunistului este una conjuncturala: ce faceai la revolutie?; nu este doctrinara. Ba mai mult, ei simplifica liberalismul la zicala „banii sunt putere”. Pentru acestia, daca ai facut afaceri private cu statul dupa 1990, daca ai furat de la „comun(ist)” e suficient pentru a merita titlul de mare capitalist. Cenzura pentru acesti mari capitalisti mai este exercitata doar de cei care le interzic sa faca ORICE cu banii, inclusiv sa restranga mijloacelor de informare ale celorlalti. Dictatura, inseamna ramasitele constiintei publice care se opune incercarii de a fi cumparata.

Sustinatorilor „anti-comunisti” ai oligarhilor le pot spune doar ca nu conteaza ca ai iesit in strada sau ti-au murit apropiati pentru libertatea de te informa, daca tu neglijezi sa te instruiesti. Nu conteaza ca nu mai e cenzura daca tu primesti informatia fara sa o analizezi si reproduci ura pe care altii o implanteaza in tine. Nu conteaza dorinta ta de justitie daca nu ajungi sa intelegi ca nimeni nu e dator sa te ajute sa traiesti bine, si daca astepti ajutor atunci faci primul pas catre tirania celui care are un interes sa te miluiasca. Nu te mai uita la stapanii tai ca o sluga!

Anunțuri

2 comments so far

  1. Vlad on

    Super bun articolul! Felicitari!

  2. slugalasisif on

    multamesc frumos :).


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: